Cum sa-ti alegi rochia de mireasa
Rochia de mireasa

Cum sa-ti alegi rochia de mireasa

de

In ziua nuntii tale vei dori cu siguranta sa stralucesti, sa fii cea mai frumoasa, cea mai eleganta, cea mai miresica. Drumul pe care il parcurgi pana in fata altarului este cel mai important drum al tau; asigura-te ca nu ai indoieli in ceea ce priveste modul in care arati! Alegerea rochiei care te va ajuta sa arati si sa te simti asa cum iti doresti este deci o provocare pe masura... care implica inevitabil mult timp, atentie, rabdare din partea ta si a celor care te ajuta in decizie. De cele mai multe ori asemenea decizii importante te incarca si te fac irascibila, astfel ca in momentul in care trebuie sa pui mana pe rochie te afli in pragul unei crize de nervi. Pentru a evita astfel de momente trebuie sa iti faci un plan bine pus la punct si sa iti acorzi suficient timp pentru a te putea gandi si razgandi de cate ori ai pofta.


Inainte de a porni in cautarea rochiei perfecte asigura-te ca ai bifat urmatoarele puncte. Gandeste-te care este amploarea nuntii, cati invitati vei avea si in general, care va fi atmosfera pe care vrei sa o imprimi nuntii. Daca vei avea invitati putini si nunta nu va fi extravaganta este inutil sa iti alegi o rochie de mare amploare.


Cautarea rochiei trebuie sa inceapa de acasa inca: rasfoieste reviste de specialitate, cauta site-uri pentru mirese si alege-ti rochiile care te incanta si crezi ca te-ar reprezenta. Poti chiar sa iti faci o lista cu elementele pe care vrei sa le contina in mod obligatoriu rochia ta. Fa-ti un calcul si stabileste-ti un plafon de pret, dincolo de care sigur nu vrei sa urci, nici chiar pentru rochia ideala. Acorda-ti suficient timp pentru a proba chiar si cateva zeci de rochii. La urma urmei este ziua cea mai importanta din viata ta, trebuie sa iti acorzi suficient ragaz, nu doar o ora-doua intre alte termene. Cand iti alegi persoanele care te vor insoti la proba asigura-te ca ele te cunosc suficient de bine pentru a te sfatui in mod corect. Prea multe opinii contradictorii nu sunt de dorit pentru ca te vor face inca mai confuza decat la inceput. Alegerea trebuie sa fie in definitiv a ta. Sfaturile prietenelor sau ale mamei trebuie sa fie mai degraba de ordin tehnic decat estetic. Intereseaza-te de le experte cat de lung ar trebui sa fie voalul sau cat de adanc decolteul pentru a te putea misca in voie, nestingherita de astfel de detalii.


Odata inceputa vanatoarea prin magazinele de specialitate asigura-te ca ai lenjeria potrivita, un sutien fara bretele sau cu bretele transparente, ciorapi potriviti. Ar fi bine ca persoana care te ajuta sa alegi sa fie prezenta si cand vei imbraca rochia in ziua nuntii. De regula la saloanele unde probezi rochia nu ti se va permite sa fotografiezi cum iti vine piesa, de aceea ar fi bine sa iei notite, sau chiar sa faci schite pentru a retine cat mai multe detalii, sa te stii intoarce pentru rochia potrivita si sa nu te pierzi intre diverse imagini vagi despre cum ti s-a potrivit o rochie sau alta. Daca personalul se vadeste mai putin rabdator cu tine trebuie sa nu te lasi intimidata, pana la urma tu esti clientul si e vorba despre banii tai.


Nu trebuie sa insisti cu clasicul alb. De la un an la altul varietatea de nuante este tot mai mare, poti sa iti permiti un violet pal, roz, crem, argintiu, ivoriu. Daca optezi pentru alb poti sa iti permiti accesorii colorate, iesite din comun, care sa dea o nota personala.


Daca ai gasit rochia ideala intereseaza-te de accesoriile potrivite, poseta, pantofi, palarie, jartiere, etc., si nu uita sa te asiguri ca ai garantie sauo croitoreasa priceputa daca trebuie facute ajustari.
Sa nu faci compromisuri pentru nimic in lume. O rochie in care nu te simti perfect comod te va agasa si iti va strica petrecerea. Gandeste-te ca vei ramane ore lungi in rochie si va fi insuportabila orice mica inadvertenta. Rochia trebuie sa te reprezinte 100%. Daca ai un stil sport mai degraba evita o rochie super sexi sau extravaganta. Vei obosi sa pozezi in altcineva atat de multa vreme!
 

Opinii (0)

Adauga opinia ta:

nici nu mai am credit pe mobil :