Istoria si simbolistica verighetei - Nunta Deva

Inelul apare si serveste ca semn al unui legamant, al unor juraminte sfinte, al comunicarii, al unui destin asociat. Inelul isi are originea in Antichitate si a avut diferite semnificatii in mai toate culturile si civilizatiile, de-a lungul istorei omenirii pana astazi.

Astfel, inelul semnifica adeseori puterea, statutul social sau autoritatea. Originea acestui tip de simbol porneste din Grecia Antica, atunci cand apare pentru intaia oara inelul cu sigiliu. In Roma Antica, metalul din care era confectionat un inel era un semn al rangului sau a starii sociale. De exemplu, sclavii nu aveau dreptul sa poarte inele, iar cetatenii de rand puteau avea numai inele din fier. Romanii purtau, totodata, inele in care era gravata o pentagrama sau un sarpe incolacit, simboluri aducatoare de noroc. In Egiptul Antic, inelul se credea a aduce noroc in batalii. In China, inelul era simbolul ciclului nedefinit, lipsit de orice solutie de continuitate, este cercul inchis. Cercul, o curba inchisa, perfecta care revine mereu asupra ei insasi, simbolizeaza infinitatea, integralitatea si unitatea. Gura centrala a inelului este receptacol sau locul de trecere a influentei ceresti. In numeroase povestiri si legende inelul serveste drept mijloc de recunoastere, simbol al puterii sau al unei legaturi pe care nimic nu o poate sfarama. In plan ezoteric, inelul era inzestrat cu puteri magice.

Cu timpul, inelul a devenit obligatoriu pentru a lega o persoana de clasa ei sociala. Ulterior a aparut si inelul de logodna. Primii care au foslosit aceasta bijuterie au fost romanii. La ceremonia de logodna, logodnicul dadea un inel simplu de fier, familiei miresei, ca un simbol al angajamentului. Initial, ceremonia de logodna era mai importanta decat cea a casatoriei, care venea doar sa implineasca primul angajament.

Primul inel crestin de logodna a fost gasit in catacombele Romei, nu era din aur datorita perceptelor biblice care nu incurajeaza inavutirea, si dateaza din anul 200 d. Hr.

Crestinii au acceptat inelul marital, preluat de la pagani, doar pentru ca era un simbol al angajamentului casatoriei. Acesta este si motivul pentru care ei nu purtau inele mari si pe toate degetele, precum romanii precrestini. Barbatul ii dadea sotiei inelul si ca sigiliu pentru bunurile din casa lui. Femeia era cea care avea rolul de a pastra averea familiei.

La crestini inelul simbolizeaza legatura credincioasa, liber acceptata. Inelul calugaritelor semnifica casatoria sacra cu Iisus. Inelele episcopale sunt simboluri ale uniunii cu biserica. Inelele bisericesti constitue expresii ale ierarhiei ecleziastice. Inelul papal, distrus la moartea preainaltei fete bisericesti, este numit "inelul pescarului", intrucat cuprinde o reprezentare a Sfantului Petru pescuind.
In fine, inelul de cununie incepe sa fie folosit in timpul ceremoniei religioase, undeva in prima jumatate a secolului IV. Al patrulea deget a fost ales pentru a fi purtata verigheta, ca simbol al iubirii, socotit `vera amoris`, iar mana stanga a fost stabilita datorita inimii, situata in partea stanga a trupului. Astfel, degetul inelar, cum este cunoscut astazi, era considerat ca o prelungire a inimii. Obiceiul a fost preluat de la crestini de toate popoarele.

Ca simbol crestin, regasim cercul in inelele de logodna si de casatorie. Schimbul inelelor de cununie reprezinta legatura sacra, eterna, spirituala dintre un barbat si o femeie, conectati in acelasi fel in care Iisus Hristos este legat de biserica.

Astazi, istoria verighetelor este mai putin stiuta, insa este greu de conceput o ceremonie fara prezenta celor doua inele. Aspectul lor este legat de cultura, modul de intelegere a celor doi si reprezinta uneori rodul primei decizii luate in comun. Dincolo de semnificatiile religioase si ritualice ale verighetei, ea iti va aminti de acel moment unic cand ai spus “da”.