Ce trebuie sa stii despre sotul tau!
Obiceiuri nunta

Ce trebuie sa stii despre sotul tau!

de

Inainte sa spui “da” la cea mai importanta intrebare care ti se poate adresa trebuie sa stii o serie de lucruri despre alesul tau, mai ales din perspective faptului ca raspunsul tau va pecetlui viitorul vostru. De multe ori poti fi impulsive si poti lua decizii inainte sa te gandesti cu adevarat la toate consecintele. In cazul casatoriei lucrurile nu trebuie sa stea asa. Am vazut prea multe casatorii esuate, perechi care nu impartaseau aceleasi valori, soti care nu aveau multe de povestit, persoane care se complaceau fie intr-o convietuire de convenienta fie optau pentru un divort.

Este important ca inainte sa spui da-ul decisiv sa stii daca aveti aceleasi valori dupa care va ghidati in viata. Este greu sa traiesti o viata intreaga alaturi de o persoana pentru care mereu altceva este important decat pentru tine.

Sistemul de valori tine de o conceptie personala asupra a ce este esential. Daca valorile pe care le pretuiesti ii par ridicole celuilalt va fi greu sa gasiti un teren comun pe care sa va construiti relatia.

Scopurile si idealurile pe care le au cei doi miri trebuie sa fie comune, sau macar reconciliabile. Este clar ca orice relatie presupune o multime de diferente intre cei doi, totusi este important ca in linii mari sa aiba aceleasi reprezentari despre viitor. Daca exista diferente majore trebuie stabilit daca unul din cei doi este dispus sa renunte la propriile idealuri pentru a le prelua pe cele ale partenerului. Daca nu, este clar ca viata impreuna va insemna un sir lung de disensiuni, daca nu chiar conflicte. Daca unul din cei doi renunta la propriile idealuri trebuie sa o faca fara regrete si reprosuri ulterioare aruncate partenerului. In acest sens este esentiala discutarea modului in care cei doi se vad in viitorul mai mult sau mai putin indepartat.

Felul in care cei doi se raporteaza la tema copiilor este un alt punct esential in care ar fi bine sa existe o viziune comuna. Daca unul din parteneri doreste copii, iar celalalt respinge vehement ideea, e clar ca cei doi vor avea o problema. Este importanta de asemenea si discutarea modului in care sa fie crescuti copiii si valorile pe care urmeaza sa le primeasca. Intrucat cresterea copiilor este cea mai lunga “munca in echipa” pe care cei doi si-o asuma este important ca regulile acestei activitati sa fie stabilite de la bun inceput.

De multe ori divergentele pot fi constructive, in sensul in care opinii diferite de ale tale iti pot deschide orizontul. Consensul poate aduce plictiseala in relatia de cuplu, dar nici disensiunile prea mari nu sunt de preferat.

Raportarea celor doi la problema banilor, si in general, la valorile materiale este importanta. Exista oameni pentru care a fi bogat insemna cu totul altceva decat pentru altii. Unii sunt dispusi sa renunte la multe aspecte importante ale vietii pentru a face bani, altii dimpotriva, considera ca banii sunt doar un mijloc meschin de a pierde din vedere lucrurile importante ale vietii. Este clar ca banii sunt importanti pentru o viata confortabila, insa ponderea lor trebuie stabilita de fiecare in parte. Unii considera important sa petreaca timp de calitate impreuna cu copiii, altii considera esential sa le ofere copiilor tot ce isi doresc. Cand opiniile celor doi asupra acestui subiect sunt diferite, va fi greu de ajuns la o educatie coerenta a celor mici.

Impartirea sarcinilor in familie este adesea o chestiune de traditie. Daca mentalitatea celor doi difera referitor la aceasta tema vor exista intotdeauna frustrari si discutii in acest sens. Pentru a evita disensiunile este bine ca cei doi sa aiba o discutie despre cum isi imagineaza o saptamana in familie, cine ce sarcini isi asuma, cum se iau deciziile, cine tine banii, cum se organizeaza gospodaria.

Un alt aspect asupra caruia trebuie discutat este modul in care cei doi se raporteaza la familiile de origine. Familia nou formata este o entitate diferita de cele doua familii de provenienta, si este bine ca valorile ei sa fie stabilite nu prin imitare ci prin acord comun. Daca unul din soti preia in mod inconstient toate traditiile si obiceiurile vechii sale familii, acest lucru poate contrazice cutumele asumate de celalalt partener. Este bine ca fiecare din cei doi sa se gandeasca ce inseamna noua familie, care sunt lucrurile pozitive pe care le pot prelua din familiile de provenienta si care sunt acele tabieturi sau obiceiuri pe care trebuie sa le depaseasca. Exista cert o matrice inconstienta de comportament si relationare pe care cei doi tind sa o reia in noua familie. Trebuie facuta insa o analiza atenta a valorilor si obiceiurilor ce merita sa stea la baza noii familii.

Cert este ca intotdeauna convietuirea dupa incheierea casatoriei presupune o serie de schimbari in ceea ce priveste rolul celor doi. Uneori convietuirea atrage dupa sine asimilarea de noi valori si renuntarea la unele obisnuinte anterioare. Cunoasterea celuilalt este esentiala pentru a nu ajunge la diferente insurmontabile. Este bine ca atunci cand hotaram sa ne alegem partenerul de viata sa il acceptam asa cum este, cu valorile si conceptiile sale. Sigur relatia de cuplu aduce multe schimbari in sistemul fiecaruia, dar trebuie sa existe un fond comun puternic care sa asigure stabilitate cuplului. Este greu sa gasesti armonie cu o persoana pe care iti propui din start sa o schimbi!

Opinii (0)

Adauga opinia ta:

nici nu mai am credit pe mobil :